Cine va prelucra datele dumneavoastră?
Pentru ne dorim o comunicare transparentă și sigură, vă informăm că datele cu caracter personal pe care le veți furniza organizației noastre vor fi prelucrate de ASOCIAȚIA ENERGIA NATURII, organizație non-profit înregistrată la Registrul Național al Asociațiilor și Fundațiilor sub nr…., Cod Unic de Identificare fiscală ……, având următoarele date de contact: adresa de corespondență – , cod poștal…..adresă de email………, telefon ………
Educația ecologică reprezintă scopul proiectelor pe care le avem, însemnând că acestea implică atât persoane cu vârsta de peste, cât și sub 16 ani. Asociația desfășoară proiecte educaționale pe teritoriul României și, specific acestui domeniu, pentru perioade mai mari. Ținând cont de aspectele pe care le-am enumerat mai sus și de prevederile al. (1) lit. (b) art. 37 din GDPR, am desemnat un Responsabil cu Protecția Datelor. Acesta va gestiona activitățile de colectare și prelucrare a datelor cu caracter personal, asigurându-se că prelucrarea unor astfel de date se efectuează în condiții de legalitate și de securitate impuse prin normele legale în vigoare. Persoana responsabilă cu protecția datelor poate fi contactată prin intermediul datelor specificate în paragraful anterior sau, direct, la adresa de email…..
Care sunt categoriile de persoane ale căror date le prelucrăm în scopul activităților asociației?
Drumul către o lume sustenabilă începe timpuriu, din copilărie, dar acestei călătorii educative se pot alătura tineri și adulți – pentru care nu este niciodată prea târziu să învețe mai mult despre ocrotirea pe termen lung a mediului înconjurător.
Proiectele și activitățile desfășurate de asociația noastră sunt destinate educării copiilor, tinerilor și adulților, în spiritul unei vieți care să folosească judicios resursele naturii, spre binele comunității din care fac parte, dincolo de vârsta din actul de identitate. În situația în care datele pe care le colectăm și procesăm vizează copii cu vârsta sub 16 ani, solicităm și datele părinților acestora, pentru a-i informa cu privire la modalitatea în care se vor prelucra datele minorilor și a le oferi posibilitatea de a-și exercita drepturile prevăzute de normele legale în vigoare.
Cooperarea, adaptarea la situații noi și învățarea continuă sunt abilitățile de viață pe care le susținem și cultivăm prin fiecare activitate educațională a asociației. Pentru noi, prezentul și viitorul naturii depind hotărâtor de implicarea membrilor din comunitate, dispuși să acționeze individual, dar mereu capabili să lucreze în echipă. Cele de mai sus nu reprezintă doar idealuri, ci lucruri pe care le vrem reflectate concret în colaborarea cu partenerii proiectelor noastre- organizații din sectorul nonprofit, autorități ale statului, reprezentanți ai mediului economic. Astfel, reprezentanții partenerilor din proiectele noastre, de regulă persoane cu vârsta de peste 18 ani, care au calitatea de angajat sau colaborator al respectivilor parteneri, constituie altă categorie de persoane de la care colectăm și prelucrăm date cu caracter personal.
Un aspect foarte important al proiectelor din sectorul nonprofit este acela că beneficiarii pot alege să devină voluntari în proiectele actuale sau cele gândite pentru viitor. Deoarece sprijinim întotdeauna decizia beneficiarilor de a participa ca voluntari în activitățile asociației, vă informăm că această categorie, pentru care se pot colecta și prelucra date cu caracter personal, vizează persoane cu vârsta de minimum 16 ani, care ar putea fi sau care au fost voluntari în proiectele și activitățile derulate de noi.
Ce date prelucrăm, cu ce drept, în ce scopuri și pentru cât timp?
Și proiectele din educația ecologică încep de la cuvinte. Aceasta înseamnă, în primul rând, că vom colecta datele care ne ajută să comunicăm cu oamenii care doresc să fie alături de noi. Adică datele de contact minimale, nume, prenume, adresă de email, ID de Facebook, Instagram, LinkedIn sau orice altă rețea socială pe care o utilizați, număr de telefon. Prelucrăm datele enumerate în baza prevederilor art. 6 al. (1) lit. (f) din GDPR, având interesul legitim de a putea relaționa, în vederea implicării voastre în proiectele pe care le avem- în calitate de beneficiar, participant, voluntar sau colaborator. Perioada în care prelucrăm aceste date va fi identică perioadei în care Statutul Asociației menține ca obiectiv principal educația ecologică. Facem această precizare pentru că, indiferent de vârstă și atât timp cât ne veți permite, vă putem trimite propuneri și informări despre care vom considera că ar putea fi de interes pentru dumneavoastră. Tot independent de vârstă, vă puteți alătura proiectelor asociației în care credeți că vă puteți implica. Sursele acestor date sunt paginile de Internet și cele de Social Media, spații în care ați decis voluntar să le afișați public. Dacă datele ne vor fi puse la dispoziție de colaboratorii noștri, le vom obține pe baza datelor dumneavoastră de contact sau a mesajelor pe care le trimiteți către noi, acest lucru se va întâmpla doar cu permisiunea pe care ne-ați acordat-o pentru astfel de operațiuni. În situația în care comunicarea dintre noi și dumneavoastră va dobândi caracterul unei colaborări reglementate legal, suntem obligați, în baza normelor legale în vigoare, să colectăm și să prelucrăm și datele suplimentare necesare pentru încheierea de acorduri și contracte valabile legal, sau pentru a le pune la dispoziția autorităților Statului, prin intermediul unor documente specifice (cum ar fi declarații fiscale, contracte de muncă etc.). Prelucrarea acestor date se va realiza în baza art. 6 al. (1) lit. (b) sau lit. (c) din GDPR, fiind diferită de la caz la caz, în funcție de norma legală prin care sunt solicitate. De aceea, încercăm să limităm asemenea date doar la cele de identificare – adăugând datelor de contact doar adresa dumneavoastră. Precizăm că există situații în care suntem obligați să colectăm și seria sau numărul actului de identitate, Codul Numeric Personal, date despre locul de muncă. Alte tipuri de date pe care este posibil să le colectăm au caracter special, însemnând că se pot referi la aspecte precum starea de sănătate, date privind originea rasială sau etnică și orice alte asemenea date, pe care, atunci când nu le colectăm ca urmare a unei obligații legale, ci în baza art. 6 al. (1) lit. (a) și lit. (b) sau lit. (f) din GDPR, le utilizăm doar în scopul organizării unor activități în care sunt integrate persoane cu origine multietnică sau din categoria celor cu dizabilități, întrucât ne vor permite să organizăm activitățile și să adaptăm conținutul educațional la cultura și situația specifice fiecărui participant, astfel încât proiectele derulate de noi să fie inclusive, ușor de acceptat și asimilat. Perioada în care prelucrăm aceste date depinde de normele legale care ne obligă să le colectăm și poate varia între 3 ani (specific perioadei de prescripție pentru majoritatea contractelor comerciale) sau 75 de ani (specific datelor din dosarul de personal aferent Contractelor Individuale de Muncă), iar atunci când o facem în baza acordurilor voastre (adică conform art. 6 al. (1) lit. (a) din GDPR), pe perioada menționată în acord.
Promovarea constituie un aspect esențial oricărui proiect al asociației noastre. Aceasta permite conținutului pe care îl punem la dispoziție să fie accesibil și persoanelor care nu au putut participa la proiect sau nu au putut, din varii motive, beneficia de informațiile specifice fiecărui proiect educațional derulat. Un alt atribut important al activităților de promovare îl reprezintă faptul că le permite altor persoane relevante pentru noi să ne identifice și să se alăture proiectelor pe care asociația le desfășoară. Prin ,,promovare”, ne referim, în general, la conținut media – audio, foto, video – publicat (uneori chiar transmis în direct- ,,live’’) pe Internet, însemnând în special paginile Social Media: Facebook, Twitter, Youtube, Instagram etc. În virtutea celor precizate anterior, imagini, filme, înregistrări audio-video reprezintă o categorie distinctă de date ale căror protagoniști sunt membri echipei noastre, participanți din proiecte, beneficiarii proiectelor, dar și partenerii care ajută asociația să își pună în practică ideile. Potrivit art. 9 al. (2) din Legea 190/2018, ne este permisă prelucrarea unor astfel de date fără consimțământul participanților. Din motive de transparență, vă vom informa întotdeauna dacă și când o astfel de prelucrare se va face publică sau va fi transmisă în direct, pentru a vă da posibilitatea de a vă exprima acordul prealabil publicării acestor tipuri de date. În cazul în care datele publicate prin platformele Social Media vor viza minori, vom solicita consimțământul părinților sau reprezentanților legali ai acestora înaintea publicării respectivelor date. Vom menține astfel de date în spațiile publice pe o durată echivalentă cu aceea în care proiectele asociației pot fi de interes (de regulă, cel mult 5 ani de la desfășurarea ultimei activități de tipul celei promovate). În plus față de aceasta, precizăm că legalitatea unor astfel de prelucrări ale datelor este asigurată prin prevederile art. 6 al. (1) lit. (f) din GDPR.
Pentru că susținem educația ecologică, ne dorim să cultivăm cât se poate de mult o relație sănătoasă cu mediul înconjurător prin organizarea de activități în aer liber și proiecte cu participare fizică. Însă conștientizăm deplin provocările sanitare pe care cu toții suntem nevoiți să le gestionăm la nivel global. Aportul digitalizării ne permite să inițiem și să menținem comunicarea cu actorii sociali importanți pentru asociație, de la partenerii până la beneficiarii proiectelor. Având în vedere contextul global incert și încă sensibil, multe dintre activitățile pe care le organizăm pot avea loc exclusiv în mediul online sau în sistem hibrid, în funcție de situația sanitară și hotărârile autorităților. Vă informăm că putem înregistra un eveniment organizat în mediul virtual, pentru a-l putea reda identic, obiectiv și nealterat, indiferent cât timp a trecut de la momentul desfășurării atelierului, activității sau evenimentului de tip educațional. Înregistrăm astfel de materiale în scopul de a analiza, respectiv a îmbunătăți, prestația echipei noastre, conținutul educațional prezentat sau proiectul de care ne ocupăm. Și în acest sens, vom proceda la fel ca în cazul activităților de promovare specificate mai sus: vă vom informa în prealabil ori de câte ori un eveniment organizat online va fi înregistrat Dacă un eveniment înregistrat va fi folosit intern, veți avea întotdeauna cunoștință de acest lucru. Prelucrăm date de acest tip tot în baza interesului legitim al asociației, cu scopul de a îmbunătăți permanent conținutul educațional prezentat și modul în care se desfășoară activitățile noastre ( conform prevederilor art. 6 al. (1) lit. (f) din GDPR), care vor avea un timp de stocare de 3 ani pe sistemele noastre informatice, vor fi date spre analiză unui număr restrâns de persoane, care s-au implicat sau urmează a se implica în evenimente similare celui înregistrat.
Pe parcursul colaborărilor cu partenerii care oferă finanțare proiectelor noastre, menționăm că ni se pot solicita rapoarte și alte materiale care dovedesc seriozitatea implicării noastre în proiectele pentru care primim susținere financiară. În categoria acestor date pe care le prelucrăm pot intra materiale multimedia (audio, foto, video). Ele se pot prelucra în rețelele lor proprii de date, pot apărea sau se pot promova în spațiul public sub numele sau marca partenerului care decide să ne acorde un astfel de sprijin. În asemenea situații, veți primi, în prealabil, informarea care se referă la prelucrarea datelor de acest fel, pentru a putea lua decizia conștientă de a participa sau de a vă implica în proiect. Permisiunea legală de a prelucra materialele enumerate anterior ne este acordată în baza art. 6 al. (1) lit. (c) din GDPR, pentru că fiecare contract de sponsorizare încheiat între asociației și partenerii proiectelor sale ne impune obligații de această natură.
Dacă aveți gânduri pașnice pentru Planetă, vă primim și în vizite anonime pe Site. Datele pe care le colectăm automat de la vizitatorii Site-ului nostru își păstrează caracterul anonim, dar GDPR-ul îl consideră caracter personal. De ce se întâmplă asta? Fiindcă nu ne permit să vă identificăm exact ca persoană fizică, dar sunt asociate cu o persoană fizică identificabilă, prin puterea acestui tip de regulament. La ce ne ajută colectarea unor astfel de date? Să vă oferim permanent un conținut îmbunătățit al prezenței noastre în mediul virtual. Pentru a reuși asta, analizăm zonelor geografice activitățile noastre au impact (identificate prin adresă IP), tipul dispozitivului pe care îl preferați pentru a ne accesa conținutul – PC, tel mobil, tabletă – , paginile din site-ul nostru pe care vă place să le vizitați. Ajungem să avem un conținut îmbunătățit luând în considerare ce ne spun aceste date statistice pe care le primim, dar folosim și module cookie (despre care puteți afla la sfârșitul prezentului document). În tot procesul de îmbunătățire, ne puteți fi de un real ajutor, participând la studii și demersuri de cercetare prin care urmărim rezultatele proiectelor asociației. Datele pe care sunteți de acord să le furnizați în aceste situații au caracter permanent de anonimitate (pentru a nu mai putea fi corelate cu persoana în cauză). Efectuăm toate prelucrările de tipul acesta conform prevederilor art. 6 al. (1) lit. (c) din GDPR și atât timp cât Statutul Asociației își menține drept obiectiv principal educația ecologică.
Cum asigurăm securitatea datelor pe care ni le puneți la dispoziție?
Mijloacele prin care prelucrăm datele dumneavoastră sunt propriile sisteme IT, site-urile web care ne furnizează servicii infomatice, serverele noastre. Chiar dacă astfel de instrumente ne ajută să interacționăm cu persoanele care doresc să ne fie alături, vă asigurăm că respectăm cu strictețe regulile de utilizare a lor, astfel încât să nu vă fie afectate integritatea, confidențialitatea și disponibilitatea datelor pe care ni le oferiți. Luăm toate măsurile necesare pentru a ne asigura că datele pe care le-ați pus la dispoziție asociației noastre nu se vor prelucra de către persoane neautorizate, fără dreptul de a ne utiliza sistemele informatice sau care nu le vor folosi doar pentru îndeplinirea scopurilor educaționale ale activităților pe care le derulăm. Vom depune, de asemenea, toate eforturile, pentru a ne asigura că nu veți suferi pierderi ale datelor dumneavoastră în interacțiunea cu noi. Vom proceda pentru restabilirea lor, în cazul în care vor apărea incidente de securitate pe care vom fi capabili să le rezolvăm.
Cui punem la dispoziție datele pe care le deținem despre dumneavoastră?
În general, prelucrăm datele pe care sunteți de acord să ni le furnizați doar în cadrul Asociației. În situațiile în care lucrul cu diverși parteneri și colaboratori ai asociației noastre va însemna să punem la dispoziție datele dumneavoastră, le vom încredința colaboratorilor sau partenerilor noștri numai după ce aceștia își vor asuma ferm , conform prevederilor art. 26 sau art. 28 din GDPR, obligațiile de respectare a confidențialității și protecției datelor, cel puțin în aceeași măsură în care Asociația și le asumă, față de persoanele care furnizează aceste date. Calitatea de parteneri o pot avea sponsorii care oferă sprijin financiar sau material proiectelor noastre, persoanele dornice să realizeze training-ul necesar anumitor proiecte și activități, prestatorii unor servicii aflate în legătură cu activitățile din asociația noastră.
Prelucrăm date cu caracter personal din sau în afara României?
Pentru a ne asigura că activitatea noastră chiar contribuie la o lume cât mai educată ecologic, vor exista situații în care proiectele noastre vor avea participanți din alte țări sau colaboratori din afara României. Dacă aceste date se vor prelucra în state membre ale Uniunii Europene, GDPR se aplică în mod unitar și acelor state. În cazul prelucrărilor din afara spațiului UE, vom solicita consimțământul expres al persoanelor vizate, deoarece asemenea prelucrări presupun riscuri suplimentare, întrucât nu puteți avea garanția securității datelor dumneavoastră, verificării modului în care acestea sunt prelucrate sau a faptului că există o Autoritate Independentă, responsabilă de respectarea principiilor legale aferente domeniului și a drepturilor dumneavoastră, căreia să îi puteți sesiza încălcări ale respectivelor drepturi. Mai mult, în statele care nu sunt (sau nu mai sunt) membre ale Uniunii Europene și implicit, nu (mai) au obligația de a aplica GDPR, pot exista entități care ajung să dețină și să prelucreze datele dumneavoastră, inclusiv prin intermediul profilării sau procesării automate a datelor, decizii care pot avea efecte juridice sau similare, fără a vă acorda dreptul de a solicita o procesare manuală a datelor, lucru pe care GDPR îl garantează în toate statele membre U.E. prin art. 22.
Utilizăm procese decizionale sau de profilare automatizate care ar putea produce efecte juridice sau similare asupra persoanelor vizate prin astfel de prelucrări?
Prelucrările automatizate și profilările pe care le efectuăm pe baza datelor pe care ni le furnizați nu vor avea efecte juridice asupra dumneavoastră. În cazuri excepționale, în care va fi nevoie să centralizăm astfel de informații, demersurile se vor efectua cu notificare prealabilă, de către operatori umani.
Care sunt drepturile privind datele pe care le deținem despre dumneavoastră ?
Pe durata interacțiunii dintre dumneavoastră și noi, aveți dreptul la informare și acces la datele cu caracter personal prelucrate. Odată ce obținem de la dumneavoastră date cu caracter personal, sau în maximum 30 de zile, dacă asemenea date ne-au fost puse la dispoziție indirect, ( de terțe părți sau prin Internet), vă vom oferi toate detaliile din această pagină web, fie în componența unui document distinct, fie printr-o scurtă informare, care va face trimitere la această pagină web. Având cunoștință, de persoana care deține și prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, vă veți putea exercita dreptul legal de a accesa datele din această categorie. Vă informăm, de asemenea, că aveți dreptul de a face astfel de solicitări oricărei entități cu personalitate juridică de pe teritoriul UE, despre care știți sau presupuneți că deține date despre dumneavoastră. Aceasta are obligația de a vă răspunde, în termen de 30 de zile, care sunt toate tipurile de date pe care pagina web le deține despre dumneavoastră, precizând sursa de la care le-a obținut. Alte drepturi pe care le aveți asupra datelor dumneavoastră se regăsesc în secțiunile de mai jos:
- Dreptul de rectificare sau de ștergere garantează că puteți solicita rectificarea datelor cu caracter personal inexacte pe care le deținem despre dumneavoastră în cazul se aplică motivele prevăzute prin art.17 al. (1) din GDPR, inclusiv ștergerea totală a respectivelor date. Noi vom fi obligați să ștergem aceste date, dacă nu există obligații legale ale ASOCIAȚIEI ENERGIA NATURII de prelucrare a acestor date, obligații care vor prevala acestui drept.
- Dreptul de restricționare a prelucrării, mai precis, de limitare a oricărei prelucrări, conform prevederilor art.18 din GDPR, până când se clarifică orice obiecții pe care ni le semnalați în baza exercitării acestui drept, referitor la acuratețea datelor care vă vizează, legalitatea prelucrării lor sau dacă v-ați opus față de o prelucrare exclusiv automatizată a datelor.
- Dreptul de a vă opune prelucrării sau de retragere a acordului. În orice moment, ne puteți face cunoscută opoziția dumneavoastră față de prelucrările pe care le efectuăm în interesul nostru legitim de a îndeplini obiectivele Asociației. Ne puteți comunica acest lucru, fie printr-o solicitare care se referă la acest aspect, fie prin intermediul sistemelor noastre informatice – alegând, spre exemplu, să vă dezabonați de la mesajele sau materialele tematice pe care vi le trimitem. Chiar dacă v-ați dat acordul prealabil pentru prelucrarea datelor, îl puteți retrage, fără însă ca retragerea acestuia să afecteze legalitatea prelucrării de până în momentul respectiv a datelor pentru care am obținut deja acordul dumneavoastră.
- Dreptul la portabilitatea datelor, se referă la puțin probabilele situații în care datele dumneavoastră personale au fost puse la dispoziție într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat. În situațiile de această natură, aveți dreptul de a solicita Asociației ENERGIA NATURII să transmită respectivul format unui alt operator, fără niciun fel de obstrucționări din partea noastră.
În cazul în care considerați că nu am răspuns corespunzător unor solicitări privind datele pe care le deținem despre dumneavoastră, cum puteți proceda?
În momentul ne adresați o solicitare în baza drepturilor pe care le aveți asupra datelor dumneavoastră cu caracter personal, pentru care considerați că nu ați primit răspunsul corespunzător, aveți dreptul de a depune o plângere către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal poate fi contactată la tel. +40.318.059.211, email anspdcp@dataprotection.ro sau prin intermediul site-ului www.dataprotection.ro.
Modulele cookie. Ce sunt cookie-urile? Ce este un cookie?
Modulele cookie sunt fișiere mici care sunt salvate pe computerul unui utilizator. Acestea sunt concepute pentru a stoca o cantitate infimă de date specifice unui anumit vizitator și site-ului web accesat de acesta, fiind accesibile atât persoanei care deține calculatorul în care s-au salvat automat aceste module, cât și site-ului web care a transmis acest fișier. Acest tip de prelucrare permite serverului să furnizeze o pagină web adaptată unui anumit utilizator sau, poate chiar să transmită informații de la o vizită pe un site către un alt site similar, cu același proprietar.
Cum aflu dacă sunt activate cookie-urile în browser-ul meu?
Pentru a verifica dacă browserul vostru este configurat să permită fișiere cookie, va trebui să căutați în opțiunile de setări ale browser-ului, secțiunea dedicată acestor module, de regulă aflată sub titlul „opțiuni de confidențialitate și securitate”. Tot în această secțiune veți găsi informații despre activarea sau dezactivarea modulelor cookie, ștergerea modulelor cookie. Puteți, de asemenea și vizualiza conținutul acestor fișiere.
Ce date se găsesc într-un modul Cookie?
Fiecare fișier de tip cookie este în realitate un mic tabel sau o linie de text care conține perechi de valori (cheie, date) – de exemplu (nume, John) (nume, Smith). Odată ce fișierul cookie a fost citit de codul de pe serverul sau computerul client, datele pot fi preluate și utilizate pentru a personaliza pagina web în mod corespunzător.
Când sunt create cookie-urile?
Scrierea datelor către un modul cookie se face, de obicei, atunci când sunt transmise informații către site-ul web accesat – de exemplu, după ce apăsați un buton tip ‘submit’ (trimite), pagina de tratare a datelor ar putea fi utilizată pentru stocarea valorilor într-un cookie. Dacă utilizatorul a ales să dezactiveze modulele cookie, operația de scriere va eșua și vizitele ulterioare care ar putea extrage informațiile transmise deja, din modulele cookie, fie vor funcționa conform algoritmului prestabilit pentru vizitatori noi, fie vor solicita utilizatorului să reintroducă informațiile care ar fi fost stocate în cookie .
De ce sunt folosite cookie-urile?
Fișierele cookie sunt o modalitate convenabilă de a asocia informații privind modul de utilizare al unui site, fără a fi nevoie să fie stocate în cadrul acestuia, cantități masive de date privind fiecare vizitator. În plus, stocarea datelor pe server fără utilizarea cookie-urilor ar impune ca recunoașterea fiecărui utilizator să se facă numai prin autentificarea acestora, pe bază de nume de utilizator și parolă. Nu în ultimul rând, prin utilizarea modulelor cookie, este redusă cantitatea de date cu caracter personal prelucrate în sistemele proprii ale operatorilor, dat fiind faptul că un modul cookie se salvează în sistemul informatic deținut de persoana fizică vizată prin acest tip de prelucrare.
Care este durata de prelucrare a unui cookie?
Termenul de expirare a unui modul cookie poate fi setat când se creează cookie-ul. Implicit, cookie-ul este „distrus” când fereastra browserului este închisă, dar poate fi conceput să persiste pentru o perioadă de timp ulterioară accesării unui site. Și pot fi oricând șterse de utilizator.
Cine poate accesa modulele cookie?
Atunci când se creează un cookie, este posibil să se controleze vizibilitatea acestuia prin setarea domeniului principal al site-ului care îl utilizează. Apoi, acest fișier va fi accesibil oricărui site care aparține acestui domeniu. De exemplu, domeniul ar putea fi setat la “numedomeniuprincipal.ro”, iar cookie-ul va fi disponibil pentru site-urile din “numedomeniuprincipal.ro” sau “xyz. numedomeniuprincipal.ro” sau “numedomeniuprincipal.ro “. Acest lucru ar putea fi folosit pentru a permite paginilor conexe să “comunice” între ele.
Cât de sigure sunt modulele cookie?
Există multe îngrijorări cu privire la intimitatea și securitatea pe internet. Fișierele cookie nu constituie, în sine, o amenințare la adresa confidențialității, deoarece acestea pot fi utilizate numai pentru a stoca informații pe care utilizatorul le-a oferit voluntar sau pe care le are deja serverul web. Deși este posibil ca aceste informații să poată fi puse la dispoziția anumitor site-uri terțe, acest lucru nu reprezintă riscuri suplimentare celor specifice stocării datelor într-o bază de date centrală. Dacă sunteți preocupat de faptul că informațiile pe care le furnizați unui server web nu vor fi tratate ca fiind confidențiale, atunci ar trebui să întrebați dacă într-adevăr trebuie să furnizați aceste informații, sau deloc.
Ce sunt cookie-urile de urmărire?
Unele site-uri web comerciale includ materiale publicitare încorporate care sunt difuzate de un site terț și este posibil ca astfel de anunțuri să stocheze un cookie pentru site-ul respectiv. În acest cookie vor fi stocate informații care ar putea include numele site-ului, anumite produse vizitate, paginile vizitate, etc. Când utilizatorul vizitează mai târziu un alt site care conține un anunț similar încorporat de pe același site terț, agentul de publicitate va putea să citească modulul cookie și să îl folosească pentru a determina unele informații despre istoricul navigării utilizatorului. Acest lucru permite editorilor să difuzeze anunțuri direcționate în interesul unui utilizator, astfel încât, în teorie, să aibă o șansă mai mare de a fi relevante pentru utilizator. Cu toate acestea, mulți oameni văd astfel de “cookie-uri de urmărire” ca o invazie a confidențialității, deoarece permit unui agent de publicitate să construiască profiluri de utilizatori fără consimțământul sau cunoștințele lor.
Cum se pot administra sau șterge cookie-urile?
Atunci când un site nu oferă mecanisme de selecție sau respingere a modulelor cookie, stocarea acestora pe calculatorul poate fi controlată prin opțiunea browser-ului care permite refuzul fișierelor de tip cookie. Astfel, prin setările browser-ului se poate opta pentru ca fișierele de tip cookie sa nu mai fie acceptate sau se poate seta browser-ul sa accepte cookie-uri doar de la anumite site-uri. Trebuie să țineți însă cont de faptul că dezactivarea sau ștergerea anumitor cookie-uri poate să afecteze în mod negativ sau să limiteze unele funcționalități din site-uri.
Pentru a controla din browser modul în care accepți modulele cookie, deși informațiile care urmează pot fi deja perimate datorită modificării aplicațiilor de către producători, vă prezentăm totuși pașii care trebuie parcurși în funcție de browser-ul utilizat:
- Google Chrome
Click pe butonul de meniu cu cele trei puncte orizontale situat in partea din dreapta sus a ferestrei browser-ului tău și selectează Setări.
Selectează opțiunea Avansate și apoi Setări de conținut.
Click pe prima opțiune Cookie-uri si apoi pe “Permite site-urilor sa salveze și să citească datele asociate cookie-urilor”
- Mozilla Firefox
Click pe butonul “Open menu” cu 3 linii orizontale, situat in partea din dreapta sus a ferestrei browser-ului tau .
Selectează meniul Opțiuni apoi opțiunea Protecție și securitate
Localizează titlul Blochează cookie-uri și date din site
- Microsoft Internet Explorer 11 (Windows 10)
Selectează opțiunea Setări situată în partea din dreapta sus a ferestrei browser-ului și selectează Opțiuni internet, apoi click pe butonul Protecția datelor
Selectați opțiunea Confidențialitate
Sub Setări, selectați Complex și alegeți dacă doriți să permiteți/să blocați module cookie originale si module cookie de la terți.
- Safari
Click pe Safari în partea de sus a ferestrei browser-ului și selectează opțiunea Preferințe
Click pe Protecția datelor
Selectează opțiunea Permiteți de la site-urile web pe care le vizitez
- Opera
Click pe Setări apoi se selectează Preferințe -> Avansat -> Cookies
Selectează una din opțiunile disponibile:
Acceptă
Acceptă cookie-urile de la site-urile pe care le vizitez
Nu accepta cookie-uri
Administrează cookie-uri
- Edge
În Microsoft Edge, accesați Mai multe > Setări .
Selectați Vedeți setările avansate.
Sub Confidențialitate și servicii > Module cookie, alegeți opțiunea potrivită pentru dvs.:
Blocați toate modulele cookie nu permite niciunui site web să salveze module cookie pe computerul dvs.
Blocați doar modulele cookie de la terți permite module cookie de la site-ul web pe care îl aveți deschis, însă le blochează pe cele de la servicii web externe, de exemplu de la publicitatea încorporată pe paginile web pe care le vizitați.
Ștergerea cookie-urilor
Pentru informații actualizate privind ștergerea cookie-urilor, puteți accesa link-urile urmatoare:
- Google Chrome ( https://support.google.com/chrome/answer/95647?hl=en-GB )
- Mozilla Firefox (https://support.mozilla.org/en-US/kb/clear-cookies-and-site-data-firefox?redirectlocale=en-US&redirectslug=delete-cookies-remove-info-websites-stored )
- Internet Explorer (https://support.microsoft.com/ro-ro/help/17442/windows-internet-explorer-delete-manage-cookies )
- Safari ( https://support.apple.com/ro-ro/guide/safari/sfri11471/mac )
- Opera ( https://help.opera.com/en/latest/security-and-privacy/)
- Edge ( https://support.microsoft.com/ro-ro/help/4468242/microsoft-edge-browsing-data-and-privacy-microsoft-privacy)